Emil Cioran - Pe culmile disperării

    Ce voi spune acum sunt amănuntele ce mi-au plăcut mie şi care am crezut la momentul respectiv că mi se potrivesc şi mie. Sper ca să puteţi să vă regăsiţi voi măcar în unele dacă nu în toate.
    Cioran spune că dacă am rămâne închişi în noi înşine am trăi cu o intensitate infinit bogată întreagă, acea creştere interioară pe care eperienţele spirituale o dilată până la plenitudine.
    Noi , oamenii , umblăm după expresie şi formă şi încercăm să ne golim de conţinuturi şi să sistematizăm procesele haotice şi rebele.
   Atunci când eşti plin de tine însuţi , nu în sens de orgoliu, ci de bogăţie, a fi chinuit de o infinitate internă şi de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate încât simţi cum mori din cauza vieţii.
   A fi liric înseamnă a nu putea fi închis în tine însuţi.Această necesitate de exteriorizare este cu atât mai internă cu cât lirismul este mai interior , mai profund şi concentrat.Această exteriorizare ,mărturisesc , am simţit-o şi eu într-o perioadă scurtă totuşi de timp dar în urma căreia am rămas cu câteva poezii personale şi pe care poate în viitor le voi şi posta.
   Omul este liric în iubire şi suferinţă deoarece aceste două trăiri răsar din fondul cel mai adânc şi mai intim al fiinţei noastre.
 ! Experienţele suiective cele mai adânci sunt şi cele mai universale, fiindcă în ele se ajunge până la fondul originar al vieţii. Adevărata interiorizare duce la o universalitate inaccesibilă acelora care rămân într-o zonă periferică.
   Nebunia ar putea fi un paroxism al lirismului iar o existeţă ce nu ascunde o mare nebunie nu are nici o valoare.
   Când toate idealurile nu mai pot direcţiona viaţa şi nu-i mai poţi determina o finalitate, atunci cum se mai poate menţine viaţa spre a nu deveni neant?
   Viaţa este un privilegiu al oamenilor mediocri.
   "Ce bine ar fi să poţi să mori aruncându-te într-un gol infinit."
   În legătură cu părerea filosofului despre femei pot spune că am întâlnit cam aceleaşi opinii ca în opera lui Schopenhauer. Femeile sun nulităţi simpatice, cu cât te gândeşti mai mult la ele, cu atât le înţelegi mai puţin.În cazul femeii nulitatea îţi pare mister, când ea nu este în fond decât nulitate.
   Ar mai fi multe lucruri de spus despre această primă scriere a lui Cioran.În schimb nu prea recomand să fie citit deoarece dacă nu ai o personalitate puternică sau definită te poate copleşi absorbindu-te în filosofia lui. Pentru a-l citi, va trebui să îţi găseşti o ancoră care să te ţină în gândirea ta , lăsându-ţi totuşi posibilitatea de a explora opera şi autorul.
    De altfel aş dori să mai adaug că ceea ce a însemnat şi înseamnă Emil Cioran pentru mine este persoana care m-a ajutat într-un fel să "evadez" dintr-o lume interioară închisă şi neînsemnată(virtuală) , în care nu găseam vreun răspuns la întrebările ce le aveam, şi m-a pus în legătură cu"eul" meu interior cel adevărat, care m-a făcut să realizez raportul meu cu lumea înconjurătoare, eliberându-mi de altfel şi personalitatea.

Platon

           "Criton"-despre datorie
   De aici am învăţat că nu trebuie să îmi pese prea mult despre ceea ce vor spune cei mulţi despre mine, ci ceea ce va spune cel care ştie ce este drept şi ce este nedrept , de El singur şi de Adevărul Însuşi.
   A trăi binelui este mai presus de orice şi niciodată să nu răspunzi răului cu rău.

          "Alcibiade"- despre natura omului
   O întrebare pe care ar trebui să ne o adresăm noi toţi , ce aţi alege : "să vă trăiţi viaţa mulţumindu-vă cu ceea ce aveţi acum sau să muriţi pe loc?"(asta în cazul în care nu îţi va mai fi îngăduit să dobândeşti mai mult)
    Binele nu este sinomin cu fericirea deoarece binele nu poate aduce numai fericire.(la fel şi răul)
    Un lucru interesant este faptul că omul este altceva decât propriul său corp.Omul este de fapt cel care are în folosinţă trupul.Omul nu este altceva decât suflet.
   Iar la sfârşit cred că voi pune un sfat pe care societatea de astăzi ar trebui să il respecte. Pentru om este mai bine să se lase condus de către cel mai bun decât dânsul , decât să conducă el însuşi , dacă nu este înzestrat cu virtute.

         "Charmides"- despre înţelepciune
   Un pasaj din acest dialog ce vorbeşte despre istoria tracilor mi-a atras atenţia. Platon spune că "medicii lui Zalmoxis" nu încercau să vindece ochiul, fără să vindece capul; ori capul fără să ţină seama de trup , tot astfel nici trupul nu poate fi vindecat fără a însănătoşi sufletul mai întâi. Greşeala pe care o fac astăzi oamenii este că încearcă să fie medici doar al unei părţi , fără cealaltă.
   Nici Socrate nu a reuşit să identifice ce este înţelepciunea , însă ne spune că înţelepciunea nu este numai ceva frumos ci şi ceva bun. Ea nu înseamnă să săvârşeşti ceea ce este al tău.

         "Lahes"- despre curaj
    Un om al muzelor nu este acela capabil să alcătuiască cea mai desăvârşită armonie la liră sau alte instrumente, ci acela capabil de armonie în viaţa reala.(să-şi pună în acord purtarea cu vorbele sale)
   Pericolele sunt lucrurile care provoacă teamă, iar teama este aşteptarea unui rău ce va să vină.

Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi , lumina şi desăvârşi

     Filocalia a apărut prin osteneala Sfântului Nicodim Aghioritul şi a episcopului Macarie al Corintului în secolul al XVIII-lea. Pentru traducerea în limba română s-a ocupat Părintele Stăniloae cu scopul de a ajuta creştinii să transpună dogmele credinţei în valori practice, "puteri care să ne transforme zi de zi."
    Personal am început această lectură cu scopul de a găsi un mod de viaţă prin care voi putea mulţumi atât întreaga lume cât şi pe mine. Voi anunţ încă de acum că pentru a avea un astfel de  mod de viaţă este necesar ca Dumnezeu să fie centrul persoanei tale.
     Având în vedere complexitatea colecţiei , voi încerca să postez pe parcursul a unei perioade de timp mai mari , câteva idei ce mi-au atras mie atenţia în mod special la fiecare sfânt părinte în parte.
     Cu ajutorul Domnului , să sperăm că voi ajunge la final şi poate că ceea ce scriu eu aici vă va împinge şi pe dumneavoastră în lecturarea ei , dacă nu ,  măcar puţinul ce îl voi posta vă va ajuta să porniţi într-o călătorie în care veţi descoperi adevăratul "eu" personal.


           Sfântul Antonie cel Mare (cel dintâi monah retras în pustie)
   Sfântul părinte spune că oamenii se consideră raţionali însă ei nu sunt. Raţionali sunt doar aceia care au sufletul raţional capabili să deosebească binele de rău. Un om cu adevărat raţional are o singură grijă , anume să asculte pe Dumnezeul tuturor.
   Liber şi fericit este numai sufletul fără prihană şi izbăvit de cele vremelnice , iar tot cel ce caută pe Dumnezeu îl găseşte.
   "Viaţa este unirea şi legătura minţii cu sufletul şi cu trupul."
   Mintea nu este suflet , ci dar de la Dumnezeu care mântuieşte sufletul.


         Evagrie Ponticul
   Evagrie consideră că toată strădania omului trebuie să ducă la cunoaştere sau gnoză , a cărei încoronare este contemplarea Sfintei Treimi. Din ceea ce am citit de la el , cel mai mult mi-a plăcut "Cuvânt despre rugăciune". Acolo găsim că rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu , având dublu rol : unul practic şi altul contemplativ.

Începutul

Salut! Scriu aceste rânduri pentru a avea un prolog şi ţin să menţionez că de-acum în colo voi posta mici recenzii la lecturi personale cu scopul de mă auto-stimula în a citi cât mai mult. Vă doresc mult bine în continuare. Să ne auzim cu bine!